Poți tu ca angajat să distrugi relația dintre companie și client? Da, poți!

Am luat prima dată contact cu o instituție financiară acum vreo 9 ani, când am avut primul job full time. Pentru cine nu știe încă, lucrez în online, în fața calculatorului conectat la internet minim 10 ore pe zi, 60 pe săptămână, 1800 pe lună. Așa că am adoptat de mult timp plățile online și prefer de 1000 ori mai mult banii de plastic decât cash-ul. Pe vremea aceea colaboram cu BRD pentru orice însemna operatiuni bancare.

Ulterior, m-am deșteptat puțin! Când am aflat că poți face un transfer online doar cu IBAN-ul fără să fie nevoie să te duci la bancă să faci cerere (acum nu mai știu dacă s-a schimbat procedura) am hotărât să schimb furnizorul. În acel moment cel mai avansat internet banking și cele mai puține proceduri birocratice erau la ING Bank. Zis și făcut!

M-am mutat la ING

Și când zic că m-am mutat la ING apăi am facut-o cu totul. Cont curent de salariu, overdraft, produse de economisire, contul de firmă, tot tot. Practic am achiziționat de la ei, tot ce putea achiziționa o persoană fizică, mai puțin un credit (știu overdraft-ul e un fel de credit dar nu la el mă refer). Mi-am promis de mult că nu voi ajunge să iau vreodată un credit de la bancă.

Odată cu EA și după ce am devenit NOI, au apărut și gânduri de ceva moștenitori. Pentru traiul nostru liniștit am ajuns la concluzia că a sosit momentul să avem casa noastră pentru stabilitate. Și uite așa mi-am încălcat promisiunea făcută.

Creditul ipotecar

Din păcate, timpul oarecum scurt în care ne-am propus să achiziționăm casa ne-a împins către un credit ipotecar. Subliniez, credit ipotecar, nu prima casă cu avans și dobândă preferențială.  Nu m-a interesat dobânda, nu m-au interesat condițiile eu eram ferm hotărât să colaborez cu banca mea de suflet, ING. Drumul la bancă.

Bună ziua, aș dori să obțin și eu un credit ipotecar. Pot?

Da, poti!

Da, știu, e funny sună exact ca în reclamă, numai că nu e chiar așa. După ce am aflat toate informațiile, am strâns toate actele necesare, le-am depus și au fost trimise către departamentul de risc pentru pre-aprobare.

Bun, acum că v-am adus tot ce ați cerut, cam în cât timp estimativ îmi dați un răspuns?

Păi timpul de soluționare este de 3-5 zile

Am înțeles, dacă azi e luni, undeva pe lunea viitoare primesc răspunsul?

Bineînțeles, chiar mai devreme, spre sfârșitul săptămânii aveți un răspuns

Foarte tare nene! Exact așa cum eram obișnuit, la banca asta totul merge strună. Și am plecat cu un rânjet tâmp din sucursală. Între timp normal că ne căutam casă. Am și găsit-o! Frumoasă, aproape și în buget. Tot ce aveam nevoie.

S-a facut luni

Vineri, deși țineam telefonul numai lângă mine cu nerăbdare că poate mă sună cineva să îmi dea vreo veste, nu am sunat eu. Am zis să nu fiu disperat și să mai aștept până luni când treceau cele maxim 5 zile. Luni la prânz pac pun mâna pe telefon și sun. Îmi dă ocupat. După vreo alte 3 ore sună telefonul iar doamna sau domnișoara (nu îi dau numele că sunt un domn…), cu un ton puțin iritat

Domnule` Pîrvuleț eram într-o sedință nu puteam să vă răspund!

Am înțeles, îmi cer scuze, vroiam să știu dacă aveți un răspuns pentru mine legat de analiză

Dacă aveam vă sunam, dar nu am niciun răspuns.

Păi da, dar știți dumneavoastră ați spus maxim 5 zile nu eu.

Da știu, dar nu ține de mine. O să le dau un mail colegilor și cel mai probabil în câteva zile avem un răspuns.

Bun doamnă, multumesc, vă urez o zi bună și aștept șă mă sunați

A mai trecut încă o săptămână

Azi a mai trecut o săptămână de când tot aștept un răspuns. Surpriză tot nici un semn! Pe la 11 dau un telefon, același ocupat cu mesaj “Sunt într-o ședință”. Ok, e omul într-o ședință și eu mai am ședințe să nu fiu exagerat, aștept să sune. Cu toate că la câte ședințe participă am impresia că sunt în contact cu CEO ING pe toată Europa, nicidecum cu un consultant financiar. Orele au trecut și vena mea de la gât se umfla din ce în ce mai tare, până când la ora 15:30 i-am dat un mesaj extrem de calm față de starea mea reală.

Bună ziua. Vă rog să mă anunțați dacă mai aveți timp să vă ocupați de dosarul meu sau este nevoie să caut ajutor în altă parte. Mulțumesc!

E 17:30 și în continuare nu a dat nici un semn. Nu mă deranjează sau afectează în vreun fel dacă răspunsul băncii este pozitiv sau negativ, pe mine mă interesează să primesc un răspuns. Și atunci când spui că primesc un răspuns în X zile, dacă nu ai răspunsul atunci indiferent de motiv, mă aștept să mă suni și să îmi spui că mai durează, nu să te faci că plouă. Pentru că practic tu ești reprezentantul companiei, iar dacă eu sunt tratat de tine cu dosul consider că și compania mă tratează la fel.

Și ca urmare a tuturor acțiunilor tale, pot eu să îmi mut portofoliul deloc neglijabil în altă parte? DA POT!

Ți-a plăcut? Dă-l mai departe.

Leave A Comment