Despre cum îți poți condimenta viața sexuală atunci când simți că începe să dispară pasiunea din cuplu

Deși nu ne place să recunoaștem acest lucru, la un moment dat, inevitabil, într-o relație încep să își facă apariția tot felul de probleme în ceea ce privește viața sexuală, probleme care dacă nu sunt rezolvate pot duce chiar la destrămarea relației. În acest articol nu încercăm să găsim un vinovat, deoarece vina este împărțită de cele mai multe ori – atât bărbatul, cât și femeia se pot confrunta cu probleme legate de dispariția poftei de a mai face sex.

Vestea bună este că avem destul de multe moduri prin care putem condimenta viața sexuală, astfel încât să putem menține în continuare flacăra pasiunii aprinsă, chiar și după câțiva ani buni de relație. Ai observat cu siguranță și tu că, dacă la început sexul era ceva așteptat de amândoi, intensitatea și pofta fiind una extrem de ridicată, odată cu trecerea timpului interesul începe să dispară din ce în ce mai mult, iar acest lucru se datorează apariției monotoniei, dar și a altor factori, despre care vom discuta mai pe larg în continuare.

Dacă problema este la el, în sensul că, din lipsa de interes sau din cauza unui blocaj psihic nu mai este capabil să obțină o erecție stabilă și de durată, atunci cel mai bine este să vă îndreptați atenția spre produsele special concepute pentru a veni în ajutorul bărbaților. Un exemplu pe care îl putem da aici este reprezentat de Titan Gel, despre care poți să vezi aici ce pret are si alte detalii foarte interesante, care te vor ajuta să iei cea mai bună decizie pentru tine. Cum te ajută acest gel? Prin faptul ca va favoriza apariția mult mai rapidă a erecției, iar în același timp va crește și performanțele sexuale, prin susținerea penisului erect pentru o durată de timp cât mai lungă.

Există și câteva „trucuri” la care poate apela chiar femeia pentru a-l ajut pe bărbat să își dorească foarte mult o noapte fierbinte în dormitor. Care sunt ele? De exemplu, poți apela la jocuri erotice „nevinovate”, precum ar fi renunțarea la chiloței în timp ce ieșiți în oraș, urmând ca mai apoi să îi spui acest lucru și să îl „întărâți” cum știi tu mai bine. Jocurile erotice contribuie foarte mult la menținerea vie a pasiunii dintre voi. Nu ezita așadar să te îmbraci cât mai atrăgător și chiar să interpretați câteva roluri – cu siguranță fiecare dintre voi are un personaj preferat dintr-un film sau serial care îl face să o ia razna. Schimbarea locului poate ajuta și el foarte mult – de ce să o faci doar în dormitor sau la tine acasă?

Un alt mod prin care poți excit un bărbat este prin gemetele și suspinele tale din timpul actului sexual – în acest fel îi arăți cât de mult te excită el și cum vrei să te țină în această stare ore în șir. Lăsați inhibițiile la o parte și nu ezitați să aduceți cu voi în dormitor diferite tipuri de jucării sexuale, prin care să mai eliminați din rutina acumulată în ultimii ani. De ce nu, vă puteți chiar lăsa imaginați să zburde în voie, să discutați despre fanteziile pe care fiecare dintre voi le are și, bineînțeles, să le puneți mai apoi în practică. Sună foarte incitant, nu-i așa?

Ți-a plăcut? Dă-l mai departe.

Leave A Comment